Curs administrator de condominii COD COR 515303

650 RON

Pret Fix

Se organizeaza o sesiune in perioada 15.10.2019- 15.01.2020
Cursul se adreseaza:
- persoanelor fizice atestate pentru funcţia de administrator în conformitate cu prevederile Legii nr. 230/2007 , pot îndeplini funcţia de administrator numai dacă, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, obţin certificate de calificare profesională care dovedesc calificarea profesională pentru a îndeplini ocupaţia de administrator, în conformitate cu Legii nr. 196/2018 (art.106)
- persoanelor fizice care doresc sa obtina calificarea in meseria Administrator de condominii in vederea unei posibile angajari

Competenţe profesionale

• aplicarea prevederilor legale referitoare la administrarea condominiilor
• aplicarea prevederilor legale referitoare la organizarea şi conducerea contabilităţii în partidă simplă
• aplicarea procedurilor legale referitoare la serviciile comunitare de utilităţi publice
• aplicarea procedurilor legale referitoare la asigurarea calităţii în construcţii şi autorizarea lucrărilor în construcţii
• aplicarea procedurilor legale referitoare la apărarea împotriva incendiilor
• bazele contabilităţii primare, emiterea facturilor, efectuarea plăţilor şi încasărilor
• întocmirea documentelor contabile de bază
• elaborarea documentelor de gestiune
• operarea documentelor contabile primare în programul BlocManagerNET
• aplicarea procedurilor de arhivarea fizică şi electronică
• aplicarea tehnicilor de comunicare eficientă
Se eliberează certificat de calificare profesională emis de Ministerul Muncii prin Autoritatea Naţională pentru Calificări, necesar obţinerii Atestatului de Administrator Condominii, conform Legii nr. 196/2018.
• nivel calificare: III
• criteriu acces: învăţământ general obligatoriu
• taxa şcolarizare: 650 Lei- se achita in 2 rate ½ la inscriere ultima in ziua inceperii cursului
• taxa examinatori ANC: 90 Lei- se achita lin ziua examenului

Anunturi similare

Curs administrator de condominii COD COR 515303

Curs administrator de condominii COD COR 515303

Sesiune de desfasurare 15.10.2019- 15.01.2020 Ne adresam : - persoanelor fizice atestate pe...

650 RON Detalii

Iasi, judetul Iasi

PANIFCOM cauta parteneri distributie externi PROMOVAT

PANIFCOM cauta parteneri distributie externi

CERINŢE: -Posesor al unei societăţi active, plătitoare de TVA, de preferinţă -Autouti...

Detalii

Iasi, judetul Iasi

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spirid... PROMOVAT

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spirid...

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi organizează concurs, pentru ocupar...

Detalii

Iasi, judetul Iasi

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spirid... PROMOVAT

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spirid...

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi organizează concurs, in conformita...

Detalii

Iasi, judetul Iasi

Vand teren de casa intravilan cu suprafata de 100... PROMOVAT

Vand teren de casa intravilan cu suprafata de 100...

Teren de casa intravilan cu suprafata de 1000 m2, in comuna Popricani, Judetul iasi, situat i...

13,500 EUR Detalii

Iasi, judetul Iasi

Anunt public - COMUNA TODIRESTI PROMOVAT

Anunt public - COMUNA TODIRESTI

COMUNA TODIRESTI, titular al planului "Reactualizare PUG com. TODIRESTI, jud. IASI", anunța ...

Detalii

Todiresti, judetul Iasi